Ne strângem toți seara, tata, mama, soră-mea și cu mine, pe 24, când Moșu’ aduce bradu’. Și-ncepem să-l ornăm cu tot ce am trăit anul care a trecut, dar pe mine mă interesează bomboanele, alea umplute cu jeleu, pe care le cumpără tata de la muncă. Știu deja că nu există Moș Crăciun, dar nu-mi pasă, toți copiii știu că nu există Moș Crăciun, nu le zic părinților de teamă ca ei să nu afle că au crescut. Mă simt prost când trebuie să recit poezii la serbări, mi-e frică de versuri, mi-e frică să nu le uit, așa că aș prefera să fim maturi în situația asta. Și să mănânc câte bomboane vreau din bradul schilod, decorat cu globuri desperecheate de sticlă.

Pentru câteva săptămâni, bradul tronează deasupra covorului roșu, cu motive turcești, flori spiralate. El dă tonul sufageriei, cu beculețele lui supradimensionate, care arată ca niște felinare. Uneori cred că mama se folosește de el ca să vadă cât am mai crescut, fiindcă mă pune să stau la poză de fiecare dată când cineva trece pe la noi cu aparatul de fotografiat. Urăsc blițurile, începe să mă doară capul de la ele.

Mama vine de la serviciu în ajun, la prânz. A început să pregătească sarmale și alte fripturi din weekend, ca să fie totul gata până de Crăciun. A făcut și scârboșeniile alea care-i plac lui tata, caltaboși și piftie, ne-a trimis mamaie de la țară carne prin Poștă. Știu deja ce am primit cadou, am scotocit prin șifonier, locul în care ne încap toate cele, toate visele, tot trecutul, toate spaimele, chiar și eu încap acolo. Știu că de Crăciun sunăm pe toată lumea și le reamintim că iubirea la distanță funcționează în cazul familiei Ionescu, o auzim pe Nana, vocea ei care poate să aducă pacea mondială, sunăm la țară, sunăm, sunăm ca și când am colinda. Referitor la asta, mama o să încerce iar să mă trimită pe scară ca să colind, dar eu știu doar prima strofă din ‘steaua sus răsare’, deci nu prea vreau să fac bișniță cântând, prefer să sorcovesc, atunci e mai simplu. Și mai rentabil.

Suntem noi patru, în apartamentul nostru din Baicului, de lângă cimitirul Armenesc. Poate vine și mamaie. Suntem noi patru și suntem fericiți, cu pachetele de la țară, cu eforturile alor mei de a face să fie bine, cu benzile desenate pe care le cumpără tata de nu-știu-unde, cu săniuța, cu mâncarea, cu bradul ăla schilod care s-a îngrășat între timp, cu graphic novels pe care le primesc cadou, doar noi trei acum și mama e steaua magilor, doar noi trei, dar Andreea e departe și mi-e dor, ea duce povestea cifrei patru mai departe. Deci mai suntem doi și-ntre noi lipsesc multe, dar mama a vorbit mult despre ceea ce contează, cuvintele ei s-au transformat în dălți și-au făcut oameni din noi.

Uite, mamă, sunt mai înaltă decât bradul acum. Îmi trăiesc Crăciunurile ca pe niște declarații de dragoste pe care le suflu-n cer către tine, am înțeles că ajung mai repede la adresa ta din nori, sunt mai înaltă, d-aia.

Ilustrație de ©Paula Duță

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.