Despre

 

Salut, eu sunt Luluts.

Scriu aici din 2008. La început mai mult, acum mai puțin. Atunci aveam 18 ani. Acum am 31. În timp, adevărurile mele s-au schimbat. Am devenit mai deschisă, mai tolerantă, mai atentă la lume – pe care o urmăresc cu ochiul celei care vrea să scrie despre ea. Blogul păstrează tot ce am scris încă de la început, chiar dacă eu nu mai sunt cea de-atunci, fiindcă evoluția nu e niciodată rușinoasă, iar mie îmi place mai mult ce am devenit decât ceea ce am fost. Fronda a rămas aceeași, dar e direcționată către ceea ce pot schimba.  

Am absolvit Facultatea de Istorie, cu licență și dizertație în microistorie. Mi-am ales studii de caz pe jurnalismul de război, pentru că am apreciat întotdeauna curajul celor care vor să scrie despre umbrele lumii în care trăim, chiar și-atunci când își riscă viața pentru asta. Am urmat în paralel și cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, dar nu mi-am dat licența. Nu mi-a plăcut suficient de mult încât să-mi pese cum se termină. Istoria, în schimb, mi s-a părut fascinantă. E cea mai complexă poveste pe care ne-am spus-o ca să supraviețuim. Întotdeauna am fost de părere că dacă vrei să scrii, o să găsești o cale de unul singur să o faci. 

Lucrez de 13 ani în publicitate, ceea ce înseamnă că de 13 ani nu a trecut absolut nicio singură zi în care să nu scriu ceva, orice. Sunt copywriter, deși mi se pare că a pune o etichetă de orice fel pe un om creativ înseamnă a-l limita la un singur rol, iar eu sunt într-o continuă expansiune către nou. Am lucrat pentru branduri locale și internaționale  – cele mai bune idei pe care le-am avut mi-au adus câteva zeci de premii la competiții de aici și de afară. Premiile sunt mișto, dar nu pentru mine. În ultimii trei ani am dat munca de agenție pe freelancing și lucrez alături de cea mai bună prietenă a mea, Zvâc, într-o pereche de strateg (ea) și copywriter (eu). Șefii noștri actuali sunt o pisică cu ochi șpanchi și un câine pufos cu covrig în coadă – Olenka & Mocea. Alături de ea am cofondat în 2014 Dume de mestecat, un proiect care s-a transformat din joacă în business creativ. 

Am foarte multă energie în continuare, deși am fost amenințată în repetate rânduri de către oameni care au trăit mai mult decât mine că la un moment dat va dispărea. Așa că am scris articole în DoR, în Rev de Pov, am fost speaker TedX, am semnat un eseu în antologia de texte Ea. Perspective feministe asupra societății românești, apărută în 2018 la Editura Curtea Veche, țin traininguri și colaborez în proiecte de comunicare cu ONG-uri [Fundația Friends for Friends, One World Romania, CRPE, Romanian American Foundation, Teach for Romania, CEVA Centru etc.], ajut cu creație probono cauze în care cred [8 hours overtime, Createthon, Startarium Crowdfunding Makeathon etc.], mă agit cât să clintesc lumea cu un milimetru mai înspre bine. Cred în ‘adopt don’t shop‘, nu mi-e frică să afirm că-s feministă cât timp trăim într-o lume în care mă întreb prea des „mi s-ar mai fi întâmplat asta dacă nu eram femeie?„, am ieșit în stradă pentru Roșia Montană și cred că lumea din jur îmi aparține și mie. 

Aveam 12 ani când mi-am dorit prima oară să fiu scriitor (cu statuie în Piața Romană, dar las asta pentru a doua parte a vieții). De atunci scriu de fiecare dată când prind timp, despre orice îmi trece prin cap, dar mai mult despre ce îmi trece prin inimă. În 2021, îmi văd visul cu ochii – am descoperit ce e munca de editare, ce înseamnă să rescrii, ce înseamnă să accepți feedbackul și să vezi cum te face mai bun. Am debutat în colecția Narator, a editurii Publica, cu un volum de nonficțiune despre iubirea în fața căreia moartea se face mică. Cartea poate fi comandată aici

Aici Laura Ionescu, neînregimentată.

 

Cine eram în 2011

Fronda ca stare de spirit, energia unui focos nuclear, tic-tac pătat de cafea, sinestezii electrice şi multe idei care se-ncurcă într-un fir al Ariadnei. Absolventă a Facultăţii de Istorie şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – 5 ani de Istorie, 3 ani de Jurnalism. Pierdută în microistorie, politică mondială și cel de-al doilea Reich. Mă joc cât e ziua de lungă. Mood swinger. Amatoare de beletristică.

 

Pentru cafea, ceai, cavalcadă de posibile scenarii – hello [at] luluts [dot] ro