Little boxes

Motto: ”Când începe viața?”  – Janie, pe vremea când ne dădeam amândouă pe weblog. Originară fiind din urbea primordială a României, adică București, nu am fost niciodată nevoită să mă mut foarte des. Totuși, prin comparație cu alți cunoscuți care stau acolo de când se știu, parcursul meu a fost: Iancului- Dămăroaia- Bucureștii Noi. Asta […]

READ MORE

Familia mea numără o persoană

Mereu, de când eram mică, am fost angoasa numărul unu a surorii mele. Chiţăiam jucării din cauciuc, ţopăiam de numa-numa şi când trebuia să dorm, după ce mă legăna în prealabil pe picioare, Andreea mă întreba dacă moţăi, iar eu răspundeam că da – mdeh, nu eram un micuţ Einstein. Şi acum adorm exclusiv cu pătura […]

READ MORE

Verişorul meu, peştele balon

Cred că pe undeva, eu şi peştele balon suntem relativ înrudiţi. Sau mi-ar plăcea să fim. Când peştele balon e trist, se umflă de râs. Când e vesel, îl umflă râsul. Când e nervos, pocneşte de nervi. Când e curios, se dezumflă. Rămâne adesea cu buza umflată, dar e ţantoş, aşa că se umflă în […]

READ MORE

În Vamă

Am tot întârziat să scriu postul acesta. Nu de lene, ci fiindcă m-am gândit că poate mi se decantează percepția asupra momentului și scriu fiind oleacă mai lucidă și mai puțin influențată de cele întâmplate. Dar nu prea s-a întâmplat asta. Mă așteptam să ajung în Vamă și să mă îndrăgostesc de ceva. O umbrelă, […]

READ MORE

Cât valorează un deget?

.. destul de foarte mult. M-am convins că ciclicitatea vieții, motiv prezent în poeziile lui Pillat, nu este un simplu zvon. Este un adevăr dureros, mai ales atunci când îți implică degetul mic de la piciorul stâng. Acesta, într-un exces de rebeliune, a rămas pironit în pragul dintre bucătărie și sufragerie, în timp ce restul […]

READ MORE

Lamento de primăvară

Mie-mi place viața mea. Eu sunt recunoscătoare că-s vie și nedormită, că am o colecție impresionantă de șosete, că am obiceiul de a strânge priviri și fraze de la oameni care-mi placplac. În schimb, există vagi momente în care simt nevoia imediată de a mă îndesa într-o văgăună și de a rămâne acolo preț de […]

READ MORE

Ești ca un diamant, doar că ești rubin

Nu știu de ce plonjează oamenii cu drag în tot felul de cutii de carton.  Nici măcar nu înțeleg de ce fâlfâie cu entuziasm aparatele acelea de lipit prețuri și simt nevoia de a-i eticheta pe ceilalți. Sau pe ei înșiși. Nu fiindcă nu sunt capabilă de empatie, ci fiindcă inutilitatea acestor demersuri nu contenește […]

READ MORE

Teribila acalmie

Întotdeauna am admirat acalmia pisicilor. Felul contemplativ în care se fixează lângă geam și privesc scrutător afară, la lumea aceea pe care și-o imaginează egoist ca fiind doar a lor. Eu nu am putut să fiu niciodată atât de ataraxică în relația cu lumea din jurul meu. Acum, privind înapoi nici nu știu foarte bine […]

READ MORE

Cocalarus campestrus

Nu a zis nimeni, niciodată, că oamenii proşti ar fi inutili sau nedoriţi. De altfel, pe această planetă proştii sunt ca peştii sanitari din acvarii. Ei culeg ce rămâne pe fundul acvariului, resturile, deşeurile. Şi la urma urmei, într-un ecosistem, deşi sunt una dintre verigile mai puţin importante, au şi ei rostul lor bine definit. […]

READ MORE