.. destul de foarte mult.

M-am convins că ciclicitatea vieții, motiv prezent în poeziile lui Pillat, nu este un simplu zvon. Este un adevăr dureros, mai ales atunci când îți implică degetul mic de la piciorul stâng. Acesta, într-un exces de rebeliune, a rămas pironit în pragul dintre bucătărie și sufragerie, în timp ce restul corpului a continuat să meargă. A durut. De ce ciclicitate?

Acum vreo 4 ani, tot vara, tot același deget și același prag au fost implicate într-un accident dintr-acesta. Degetul a sfârșit prin a se încovoia, dar într-un final nu a mai durut, iar pragul a continuat să stea nemișcat ca o santinelă în locul lui. Dacă purtam șosete s-ar mai fi întâmplat asta? Probabil că nu. Dar descendentele familiei nu sunt mare amatoare de șosete în casă. Iarnă, vară, cu invitați de soi sau speță, în somn sau în trezie, noi nu purtăm șosete. Nu fiindcă avem o fixație tâmpită cum că avem picioarele superbe și vrem să le etalăm, ci fiindcă pe noi ne stingheresc aceste piese de vestimentație. Ne simțim ca și când am avea doi șerpi încolăciți de glezne.

Cine naiba a crezut că prețul pe care trebuie să îl plătesc e atât de inuman?

Acum, jumătate de deget este un mov demn de niște smokey eyes. Cealaltă jumătate nu știu sigur cum e, că nu prea pot să o văd. E ca partea întunecată a lunii. Concluzii:

1. Unde e cap, vai de picioare.

2. Șosetele au marele merit de a nu-ți lăsa porcușorii să se revolte împotriva obiectelor din jur.

3. Pragul e de neclintit.

4. Jennifer Lopez ar trebui să-și asigure degetele de la picioare, nu fundul.

5. Viața e o repetiție a momentelor nasoale.

6. Cât de mici erau degetele lui Tom Degețel? Degețica?

7. Yakuzenii ar trebui să inventeze o altă metodă de penitență, gen lovitul peste deget cu ciocanul de șnițele.

 

 

Uncategorized