În clasa I, unii copii se pierd la careu și ajung niște stafii pe holurile școlii generale, acest animal gigant cu mii de ochi și mii de uși și mii de plăci de marmură pe jos. Bântuie preț de câteva minute bune. Cine s-a pierdut vreodată știe că mă simțeam ca un șoarece de laborator testat prima oară pentru orientare în spațiu. “Cum se face? Toate ușile astea arată la fel, mari, cât niște dulapuri gigantice în care aș putea să mă ascund, dar m-ascund aici, pe hol. Nu-i nimeni. Nimeni. “
despre lule şi demoni
12 Articles
** Dreptul la replică-n rime. A se citi înainte poezia lui Iv, despre Laure. Omonim-anonim …
Cred că eram prin anul I când cineva mi-a trântit-o fix între sinapse. Oamenilor nu le plac…
Îmi amintesc și acum bocănitul sonor al pantofilor ei. De cum intra în clasă arbora o grimasă…
Am început, cu ziua de luni, să elaborez mintal o teorie care pleacă de la ceea ce…
Croitoraşul cel viteaz era un ucigaş feroce de muşte, un corifeu al celor mai încâlcite cusături şi…
Vine un moment în care trebuie să îți iei niște angajamente serioase față de tine. Blogul acesta,…
Băi, deci mi-s încă vie şi aptă să fac diverse chestii, precum circulat cu metroul, twitterit, observat…
Băi, este septembrie. Şi-n afară de depresia aferentă lunii, resimţită îndeobşte de emoiaci, începe depresia studenţească, reprezentată…
Ştii când te trezeşti dimineaţa şi ai stomacul precum un cearceaf mototolit, când ştii că ai multe…