** Dreptul la replică-n rime. A se citi înainte poezia lui Iv, despre Laure.
Omonim-anonim
Hei Iv,
Aici Laura, ediția princeps.
Fata despre care-ai scris.
M-ai chemat, am și venit,
Cred că te-ai îndrăgostit.
Tre să știi nițel mai multe,
Mici și vagi, chiar mai mărunte.
Beau cafeaua, sunt erou,
Și-aș fugi într-un tablou.
În schimb
Cobor
La metrou.
Țaca-paca-trosc pe șine,
Oameni goi în espadrile,
Dus-întors și ritm prea lent,
Sânge clocotind imberb.
Ziua depanez cuvinte,
Serile-s de luare-aminte,
Îl păstrez pe vino-ncoace
Dar e doar o carapace.
Bine-mi faci
și bine-ți
face.
O să-mi zici în șoaptă
La Sfântul Așteaptă:
Ploaie, zăpadă sau fie ce-o fi
Dacă n-ai fi, tot te-aș povesti.
Subtilizez priviri, deochiuri multe
Prin breton am catapulte
Te săgetez ca să visezi
Că ploaia ne prinde treji.
Miez de noapte
Miez
și crez.
Vise-ntruna, ca nebuna,
Realitatea-mi prinde urma,
Haos, Chrome și nebunie,
Cred că-mi trebe-mpărăție.
****
Asta-s eu pe lung, în rime,
Una dintre Omonime.
—
Iată, mi-am luat inima-n dinți și-am răspuns. Mi-am amintit cu ocazia asta că poezia este o meserie care se fură. Ce-i mai sus e după ureche, din rime care s-au lipit de mine (sic!).
Later edit: Astăzi Transp mi-a lăsat în inbox asta:
😉 … somn usor