Era 2007 când am crezut că s-a dus Crăciunul cu tot ce a însemnat el. Afară ningea ca-n poveștile alea cu magie, în Bucureștii Noi lumea își ținea respirația ca să nu facă planeta să se miște într-o direcție greșită, iar eu căram cu mâinile goale, pe stradă, un brad mai mare decât mine, pentru care mă tocmisem în Piața 16 Februarie vreo 20 de minute. Nu mai voiam de fapt nimic din toate astea, erau de-ajuns luminile din noi. Doar că atunci când unii oameni pleacă de tot, le iau cu ei. A fost ultimul an în care am avut brad și ultimul Crăciun în care am avut familie. Am trăit în următorii ani pe bojbăite, detestând în secret sărbătorile de iarnă, sărbătorile în general și pe mine pentru cinismul care mi-a înlocuit energia care mă făcea să car brazi pe străzi din București.
[…]Restul, în curând pe sub25.ro. Aici.
Despre (click, click pe imagine):
Foarte frumos!