Era 2007 când am crezut că s-a dus Crăciunul cu tot ce a însemnat el. Afară ningea ca-n poveștile alea cu magie, în Bucureștii Noi lumea își ținea respirația ca să nu facă planeta să se miște într-o direcție greșită, iar eu căram cu mâinile goale, pe stradă, un brad mai mare decât mine, pentru care mă tocmisem în Piața 16 Februarie vreo 20 de minute.