Poate că cel mai bine dintre toate mă pricep să-mi amintesc. Bomboane în brad, o instalație veche…
crăciun
Ne strângem toți seara, tata, mama, soră-mea și cu mine, pe 24, când Moșu’ aduce bradu’. Și-ncepem…
Îmi amintesc și acum iarna aia. Iarna din care am învățat multe, precedată de alte anotimpuri în care am învățat multe, de la cum să întind haine pe rufe la cum să fac ciorbă, albiturile se pun primele că fierb mai greu, la ce-nseamnă să încerci să înțelegi că urmează o pierdere, că vine, că nu ai ce face sau că orice ai face, nu poți face nimic.
Era 2007 când am crezut că s-a dus Crăciunul cu tot ce a însemnat el. Afară ningea ca-n poveștile alea cu magie, în Bucureștii Noi lumea își ținea respirația ca să nu facă planeta să se miște într-o direcție greșită, iar eu căram cu mâinile goale, pe stradă, un brad mai mare decât mine, pentru care mă tocmisem în Piața 16 Februarie vreo 20 de minute.
