E cald, dar am să trec și la lucruri pe care nu le știm toți.

Stau tolănită bărbătește pe canapea, o imagine pentru care bunică-mea ar putea să bată cale-ntoarsă din lumea celor drepți ca să mă certe, domnișoarele nu ar trebui să-și permită să stea așa indiferent de cât de cald ar fi.

Sunt în chiloți și-ntr-un maiou. Un fel de variantă evoluată a mamei care înfrunta căldura cu o fustă pe post de rochie. O văd cum o aranja deasupra sânilor, umerii goi, o văd așezându-se pe cearșafurile albe, din bumbac. Văd cât de femeie era, fără ca măcar să încerce.

Ascult funk/ disco, sunt între Prince și Evelyn Champaign King, muzica asta sună de parcă cineva ți-ar turna apă tonică peste ginul înecat în gheață.

Beau o Stella Artois. Bunicul de 94 de ani al unei prietene bune mi-a zis că ăsta e secretul unei vieți lungi. O Stella pe zi.

Pisica stă la povești cu draperiile. E atât de liniștită în căldură, încât pare că sărbătorește Crăciunul pe 1 iulie, în felul ei felin. E calmă, senină, a primit cel mai frumos cadou. Luminițele ei din brad sunt soarele. Nici măcar s-o mângâi nu mă lasă, se ocupă lumina de asta.

Mă bate briza ventilatorului din 7 în 7 secunde, la fix. Există ceva magic în ventilatoare, în mișcarea lor bălăngănită, ceva ce aerul condiționat, sobru, sus, la muchia peretului, nu poate face.

Sunt în Buenos Aires, pielea mea e acoperită cu o peliculă fină de transpirație, sunt toate femeile de dinaintea mea și toate femeile care urmează după mine.

București, Berceni, Buenos Aires.

Ilustrație de @Ioana Șopov, most talented. Pentru DoR.