Tata s-a considerat întotdeauna mai deștept decât toți.

Pentru el, totul era o tablă de șah. Fiecare mutare avea un sens. Viața însăși, pentru tata, era o strategie construită pentru punctul în care voia să ajungă. Aveam un raft în bibliotecă plin cu partide, maeștri, timpi, draci, scotea cărțile și le răsfoia când mai prindea vreun meci pe care voia să-l spargă-n mutări și să-l înțeleagă.

Tata s-a considerat întotdeauna mai deștept decât ceilalți. Chiar și la nivel declarativ, fără sfială, le-o arunca oamenilor în față cu o rupere de univers pe care încă i-o invidiez.

Tata s-a considerat mai deștept și decât mama, o tătăroaică ajunsă la București, oraș pe care a decis să-l invadeze cu pasul ei mărunt, așa cum escaladează o furnică încăpățânată masa din bucătărie. Mama nu a pretins nicio clipă că ar fi mai deșteaptă sau mai citită decât tata, iar tata s-a mulțumit să spună despre ea că e frumoasă, etichetă pe care mama a primit-o, înțelegând că s-a căsătorit cu rigiditatea în persoană.

 

Mama nu știa să joace șah.

Și mama nu știa politică.

Mama nu avea strategii, ci sincerități.

 

 

Așa că a făcut ce știa ea să facă mai bine. I-a răsturnat tabla de șah și i-a arătat că de pielea ei nu se prinde nicio etichetă. Tatei i-a plăcut primul om care i-a dat cu tabla de șah în cap, mai ales că se căsătorise cu ea. I-a plăcut să observe un tip de inteligență diferită de a lui, cea emoțională. I-a plăcut umorul ei, care la el a scârțâit întotdeauna – ‚Cum s-a salvat Bulă de la cutremur? A coborât pe scara Richter.’ Tata și dad jokes.

 

I-au plăcut culorile din afara tablei de șah, singurele pe care le știa până atunci.

I-a plăcut să asculte muzica clasică pe care ea o asculta.

Gura ei mare.

Și inima la fel de.

I-a plăcut cadența pașilor ei.

Și ciorba de perișoare.

I-a plăcut să se i se opună spunându-i că este bărbat, vărsător și bulgar,

toate în același timp.

I-a plăcut cât de ridicolă putea să fie uneori.

Și cum povestea despre Dobrogea.

 

Tata e meteorolog,

iar mama e singurul anotimp pe care n-a reușit niciodată să-l definească.

 

Mama nu știa să joace șah.

Dar când a murit, i-a dat șah mat.

‚Ce faci, tata?’ l-am întrebat mai demult, când privea în gol.

‚Mă uit în abis.’ mi-a răspuns.

 

Azi, tata nu crede că e mai deștept decât ceilalți.

Ca să bați la șah, trebuie să-ți înțelegi oponentul, nu să-l desconsideri.

Mama nu știa să joace șah, dar știa asta.

Tot azi, tata e cel mai bun șahist din părculețul Obor.

 

OST

ilustrație furată de la @Ioana Șopov.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *