Îmi amintesc și acum bocănitul sonor al pantofilor ei. De cum intra în clasă arbora o grimasă sictirită, se înarma cu răbdare și șervețele și începea să-și tamponeze fruntea – plină de sudoare, nicidecum de lauri. Nu vedea ridicolul situației în care ne punea de fiecare dată când avea pretenții de la ierbarele noastre de mucoși de clasa a IX-a și nici nu putea concepe să dea nota de 10 cuiva. 10 era nota lui Dumnezeu, închei citatul. Și cu toate astea, după calvarul orelor de biologie, trebuie să-i mulțumesc acestei ființe pentru că știu ce este aia o genă recesivă. Profesoara cu nume de fruct (ironic cum propriul nume ajunge să-ți direcționeze viața)  vădea un respect ieșit din comun pentru musculița de oțet (al cărui nume în latină – drosophila melanogaster– mi-a rămas întipărit în creier până astăzi).

Cercetarea în România este o genă recesivă, nu un potențial nerevelat. Să nu prind vreun apologet pe-aici, că o să-l pun să cerceteze ceva și n-o să-i placă. Am ajuns la concluzia asta după ce neuronii mei au început să bâzâie că se apropie licența. Pe care trebuie să o redactez într-un mod cât se poate de original. Și cum niciodată nu mi-au plăcut cărările bătătorite, a trebuit să vin cu o idee năstrușnică. Moment în care am simțit cât de rarefiate și de intangibile îmi sunt sursele și cât de neîndemânatică sunt în a le căuta. Nu mă refer la cărți în română – acest ideal a murit odată cu intrarea la facultate, ci la bazele de date academice. Normal că nu avem cercetare. Accesul la multe articole este restricționat, opțiunea de download e un best case scenario și nu te învață nimeni să te descurci pe ele. Știu, mulți dintre voi o să-și dea ochii peste cap și o să pufăie disprețuitor, dar unele baze d-astea sunt ca niște jungle amazoniene după un sezon ploios nesfârșit.

De ce nu există un Bear Grylls al bazelor de date? Să te-nvețe supraviețuirea în condiții academice-  articole insurgente și invazie de referințe?

Inițial m-am enervat foarte rău. Dacă pentru o cercetare de licență este greu să găsești materiale de pe care să lucrezi, la doctorat cum naiba o să mai fie? Până acum a trebuit să-mi fac conturi pe tot felul de site-uri, să mă chinui cu .exe-uri îndoielnice și cu amazon.com, care-ți ia 0.50 de cenți pe carte și 369 $ pe transport. Doar fiindcă măria sa, Unibuc, nu este capabilă să implementeze un sistem care să-mi permită să caut informații de acasă. Ce coadă la pâine? Coadă la cele 3 calculatoare din fiecare facultate și la cele 20 din BCU.

Mi-a dispărut total compasiunea pentru sportivii care se antrenează zilnic, pentru pompieri și pentru ăia care montează bannere pe blocuri. Munca de cercetător în România este cu mult mai solicitantă – încep să cred că și fizic. Alergi toată ziua după 3 articole, în bibliotecă nu poți să stai cât vrei la calculator că-s și alții care așteaptă, unele cărți sunt doar pentru sala de lectură – pe mine mă termină psihic lumina aia albăăăă ca omătul, specifică spitalelor de nebuni. Și a cui naibii e vina? Nicidecum a cercetătorului. Mneah. E a tehnocraților noștri inexistenți ale căror creiere duhnesc a naftalină.

Cercetarea e o specie pe cale de dispariție.

14 thoughts on “România miroase a naftalină

  1. Recomandarea mea pentru doctorat este sa incepi de pe acum sa strangi materiale incet incet si sa arunci un ochi peste Mendeley.

    Imagineaza-ti un Last.fm numai ca pentru research, unde recomandarile nu sunt muzicale ci legate de temele tale de cercetare, grupurile sunt dedicate specialistilor iar prietenii pe care ii adaugi acolo au mai multe in comun cu modul si directia in care functioneaza sinapsele tale decat sufletul incantat de vibratiile sunetului.

  2. Parca esti fostul meu prof de Metode de Cercetare/Sociologie, prof pe care l-ati prins si voi…tantalailor 😛 (oricum, omul merita respect pentru tot ce face si incearca sa faca)

  3. Raul, am incercat toate bazele de date, de la jstor la ebsco, la pro quest la lalala. Multumesc anyway 🙂

  4. Se vede ca nu ai avut treaba pe la arhive, sa vezi acolo calvar 😀 Dosare care nu sunt disponibile cercetarii de teama mostenitorilor care ar putea sa isi doreasca vechile proprietati inapoiate, asteptari de cel putin 2 zile pentru a primi un dosar comandat, si naiba stie daca acel dosar iti e util, pentru ca inventarele vin cu niste descrieri ambigue in cel mai bun caz. Yay!

  5. Pentru masterate și alte studii, recomand Londra. Să vezi acolo baze de date academice. n-ai timp un an să studiezi toate materialele recomandate (și, în mod surprinzător poate, disponibile!) pentru un singur examen.

  6. Foarte amuzant ce-ai scris tu aici. Imi place la nebunie blogul tau, l-am descoperit acum ceva vreme, scrii foarte bine despre toate marile/micile neplaceri ale vietii cotidiene adaugand o doza considerabila de umor. Revenind la cercetare, intr-adevar suntem la pamant in ce priveste organizarea datelor si modalitatea de a face rost de ele. Cercetarea insa n-a disparut, am cunoscut tot felul de oameni din tarisoara asta care cerceteaza felurite lucruri, de la verzi si uscate la chestii geniale. Dar fondurile sunt aproape zero. Noi suntem ceva mai norocosi, recunosc. Avem 20 de calculatoare in biblioteca facultatii abonate la toate revistele de ultima ora, ironia e ca nu se inghesuie nimeni si majoritatea stau sa scotoceasca prin dosare vechi pentru lucrarile de licenta. Nu cred ca se vor imbunatati lucrurile in curand, daca nu exista fonduri pentru cercetare propriu-zisa, m-as mira sa se apuce bibliotecile publice sa se aboneze la reviste si sa faca posibila accesarea de acasa a informatiilor. Asta daca nu devenim milionari peste noapte si ne cumparam noi informatia. Lucrurile stau cu totul diferit in afara. Oamenii cerceteaza ca innecatii, nu exagerez. Am intalnit foarte multi d-astia la congrese. Si au acces in toate bibliotecile la baze de date, reviste si alte alea. Dar in Romania stam prost si daca vrem sa-i ajungem pe-aia ar trebui sa o luam la goana si sa fugim serios vreo 50 de ani, asta mi-a zis-o un cercetator danez. Dar vorba lui Moromete, de ce sa alergam daca putem sa mergem? Intai 3 calculatoare, peste 5 ani 4 si tot asa pan’ la pensie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.