Primăvara venea și nu bătea în poartă, nu suna la sonerie, nu ne-ntreba dacă așteptăm musafiri, sărea pur și simplu gardul, în timp ce noi o așteptam cu sufletul la gură în camera întunecată de deasupra pivniței. În curtea bunicii mele, primăvara se-ntorcea ca la ea acasă, suspina printre fire de ghiocei, se prindea de narcise, se lăfăia pe pământul ud, se-ntindea până și în curtea din spate, unde stătea vrăjitoarea Veta. Arăta ca la carte, cu o aluniță mare lângă nasul aplecat, oamenii o păzeau la înmormântări, să nu fugă cu firele care legau mâinile mortului, folosite la tot felul de descântece.

Mamaie era o femeie cu palmele muncite, nu am văzut niciodată mâini mai călcate de vreme ca ale ei. Nu ieșea niciodată din casă fără să se aranjeze, se dichisea chiar și-atunci când mergea la sifoane sau să cumpere o sticlă de Fanta, iar singurele drame zilnice erau legate de firele de la dres care se duceau cine-știe-unde. Ajunsese în România în 1929, când avea 8 ani, după ce mama ei înnebunise, iar frații se împrăștiaseră pe la mătuși și unchi, nu mai rămăseseră din rădăcinile ei decât puține cuvinte bulgărești și cea mai parfumată dulceață de trandafiri din lume, pe care ne-o servea cu apă minerală.

Mergeam cu ea pe la prietenele ei, cucoane din cartier, vorbeau despre Dumnezeu și dădeau în cărți, în timp ce eu voiam să-mi iau rolele-n rai, dacă m-ar fi prins a doua venire pe-acolo, prin Dămăroaia. Mergeam cu ea până la piața Matache, până la capătul pământului, până-n pânzele albe și până la înghețată. Dintre toate prietenele ei, primăvara era cea mai bună. Nu întârzia niciodată, nici când se lăsa așteptată, ne fura ochii și tristețile la fix. Când primăvara dădea tonul cu degetele ei lungi din flori, plantele țuști una câte una în grădina infinită, ca-n orchestră, pe mai multe voci, culori, preferințe.

‘Când oi muri, să-mi împărțiți flori’, zicea ea, cu glasul ei tremurat și dulce, și n-am crezut niciodată că voi învăța asta cu inima, rugăciunea noastră păgână. E primăvară, mi-au încolțit amintirile, într-o după-amiază mi-a desenat o girafă și mi-a dat să mănânc sarmale în foi de viță și eu habar n-aveam că ce simt e fericire.

Ilustrație via @Serebe

One thought on “ți-am adus ghiocei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.