Suntem în anii ’80, în România se lăfăie comunismul.

După ce a căutat zile-ntregi prin anunțuri, prin bârfele cartierului și-n alte vorbe care circulau fără frâne de la ureche la ureche, Marcela a reușit să-și găsească o gazdă care stătea pe bulevardul Gloriei. Casa în care urma să se mute era zgribulită, deși suflată cu ciment. O înăspriseră toți anii friguroși care-și făcuseră veacul pe acoperișul ei. În schimb, cerul senin se mai sprijinea leneș pe horn, iar imaginea de-afară nu stătea niciodată lipită de geam, ci tremura, așa că Marcela s-a îndrăgostit în viteză de viitorul ei apartament cu două camere, pe care l-a adoptat fără acte în regulă. Era la etaj, curioasă chestie, casa nu părea să fie înaltă, tragea cu urechea la pământ prin pivniță.

Proprietara s-a bucurat să vadă că o fată curată, cu steluțe-n gene, urma să stea acolo, a primit-o cu brațele deschise și i-a zis rapid și mormăit că nu va avea nici frigider, nici intimitate, dar că poate avea viitor, dacă și-l face singură. Marcela n-a înțeles mai nimic, nici mie nu mi-e foarte clar ce-a fost asta, și a întrebat-o de ce nu va avea frigider, când acolo erau deja 3.

Bucuroasă de-ntrebare, proprietăreasa i-a explicat că alea erau frigiderele în care locuiau proviziile ei de iarnă și trufandalele de restaurant, fiindcă la parter, în celălalt corp al casei, stătea cu chirie un restaurant ascuns, pe care-l pusese la punct cu soțul ei. Primul restaurant anti-sistem, ‘auzi, da’ nu ești utecistă, da?’. Un frigider era pentru pește, altul era pentru legume și al treilea era cu tot felul de bunătăți din care să facă sosuri. Ca să ajungă la frigidere, proprietăreasa trebuia să treacă printr-un strat dens de intimitate, care la contact dispărea.

Marcela s-a dus să vadă restaurantul, gândindu-se că e probabil foarte zgomotos, dar oamenii mâncau în șoaptă, să nu-i audă nici Dumnezeu, nici sistemul, să nu deranjeze dumicații care ațipiseră în farfurii. A primit din partea casei un prânz și în timp ce ciugulea a stabilit cu proprietăreasa că singurele momente în care nu avea nimeni voie să intre peste ea în casă erau alea în care ploua afară, pentru că atunci voia să se iubească cu diverși pe divanul cu arcuri. Proprietăreasa i-a zis că o credea fată cuminte, dar că și fetele cuminți au nevoi, și a încheiat pe o voce pețitoare, ‘în casă mai locuiește, mamă, un chiriaș, în subsol’, a făcut acolo un cinematograf, să nu-l știe nimeni.’

Marcela s-a bucurat, avea într-un singur loc și restaurant, și cinematograf, și liniște.

[Va continua]

Ilustrație via Loreta Isac.

3 thoughts on “Pe bulevardul Gloriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *