A stat câteva zile bune pe la geamuri, pândindu-l pe chiriașul misterios care-a făcut din întuneric cinematograf. În cele din urmă, a întrebat-o pe gazdă ce se-ntâmplă de nu-l vede, dacă e plecat în delegație sau dacă a răcit. Își făcuse deja câteva scenarii, în toate chiriașul semăna cu Alain Delon, a ajutat-o și prietena ei, Corina, care a mai presărat niște cavalerism și umor peste închipuire, de au ajuns amândouă să se îndrăgostească de un băiat pe care nici măcar nu l-au văzut.
În așteptarea lui, și-au făcut părul permanent, și-au citit horoscopul, și-au încondeiat unghiile, au încălzit ceara într-o cutie de compot de ananas și și-au întins-o pe picioare cu o lingură de lemn, așa cum fac femeile la-nceputul îndrăgostelii, când simt nevoia să se prezinte-n cea mai bună lumină. După ce s-au plictisit de la atâta primeneală, și-au luat inima-n dinți și au făcut pași cu picioarele fine până la ușa din metal ruginit a chiriașului. Chicoteau atât de tare încât vocea lor l-a scos pe tânărul ciufulit și cam gălbui din subsol. Pe moment arăta ca un popândău, dar îndrăgostite fiind, li s-a părut cel mai frumos băiat gălbui din lume, știau deja că este și foarte deștept. El a mormăit ceva, iar ele n-au înțeles, dar au presupus că e răgușit și că le-a invitat înăuntru. Au dat iama pe ușă și au picat pe podeaua ușor mucegăită a pivniței, dar s-au ridicat cu toată demnitatea de care puteau da dovadă pentru o primă întâlnire.
Intimidată, Corina a început să vorbească câte-n lună-n și-n stele. Cuvintele au început să mobileze pivnița, s-au așternut ca zăpada pe rafturile goale, pe mandalele făcute de limacși, pe geamul cu zăbrele de-nchisoare. Marcela, în schimb, a mângâiat cu ochii tot ce era primprejur și n-a reușit să găsească nimic deștept de zis, în timp ce chiriașul misterios le-ntorsese deja spatele ca să se uite la peretele scorojit pe care proiecta ‘Reconstituirea’. În sinea ei, Marcela i-a apreciat alegerea, l-a prins uitându-se la un film bun, nu la o mizerie, l-a prins la costum, nu-n hainele de casă, contează și asta.
Mutulică a continuat să le ignore, să-și agațe ochii de perete și să-și țină respirația, așa că Marcela i-a propus Corinei să se uite și ele la film, poate aveau să vorbească după, măcar din priviri dacă nu altcumva. S-au așezat pe banca joasă din lemn, lângă el, mă mir că n-a cedat de la cantitatea uriașă de așteptări pe care cele două o cărau cu ele. După ce s-a terminat vizionarea, chiriașul a lăsat un oftat să i se scurgă din gură și le-a aruncat o privire gol-goluță, de s-au rușinat amândouă și au verificat să vadă dacă mai au toate hainele pe ele. Da, le mai aveau.
Corina l-a întrebat cum îl cheamă.
A stat un pic pe gânduri, de parcă ar încerca să-și amintească.
‘Andrei.’
A deschis gura, dar din ea n-a ieșit decât un scârțâit prelung, iar fetele s-au cărat, crezând că Andrei a obosit de la atâtea emoții.
[Va continua]
–
Ilustrație de @Loreta Isac, custom made.
