fusta

pipăi și-mi caut rana,
dar nu o găsesc.

.

pipăi și-ncerc să găsesc sârma aia ghimpată,

cioburile,

ce-a mai rămas după ce viața a tăiat firul greșit

pipăi, pipăi, știu că pe undeva e o cicatrice,

un fermoar

o urmă lăsată de daltă.

.

pipăi și-mi caut rana,

dar nu o găsesc.
.
îmi găsesc în schimb replicile,

cheia de la ieșire,

aripile,

găsesc fusta pe care o purtai când ne-am dus în herăstrău de ziua copiilor,

linia fină care delimita florile impresioniste de pe fustă

îți găsesc sandalele albe

și roata de pe insula din parc

găsesc frumusețea acestui moment, chiar o găsesc,

dar nu-mi găsesc rana.

.

pipăi și
îmi caut rana,

dar infinitul nu lasă urme.

mama mea e cerul.

–

ilustrație simțită și furată de la Raluca Băraru.