Mi-amintesc și acum primul drum cu metroul, am plecat de-acasă, am coborât cu liftul cele 7 etaje, nu-mi plăcea deloc liftul, nu asculta de mine niciodată.  Am trecut de magazinul din colț, urma să fie o peripeție. PRIMUL MEU DRUM CU METROUL. Un fel de tramvai sau așa ziceau oamenii mari. Am mers câteva străzi până la Iancului, ea mă ținea de mână, eu îi priveam coroana de soare. Lumina i s-a prelins pe față până când am luat-o pe scările rulante, dinți de metal care ne coborau înăuntrul orașului. Am ajuns jos de tot, orașul avea două limbi, mama știa pe care trebuia să o luăm noi. Era cea care duce la Bucur Obor, asta e piața prin care se rătăcește tata în fiecare duminică.

 

Ne-am dat jos, mă rog, vorba vine, eram deja jos, mai jos de-atât nu fusesem încă niciodată, nu știam încă ce-i aia durere, nu pierdusem încă nimic. Ne-am oprit în fața danturii de metal care ne scotea din nou la lumină. M-am uitat la ea hotărâtă și i-am trântit un ‘Stai așa, că pot și singură’, iar ea știa ce urmează să fac. A adoptat observația neparticipativă, eu mi-am ridicat un picior în aer și l-am înfipt într-o treaptă rulantă, eram fericită nevoie mare, reușisem. Între timp mi-am amintit că am două picioare, trecuseră două trepte până atunci, arătam cam așa:

 

P

    _

        _

             P

 

Urma să cad. Eu știam asta, mama știa asta. Bărbatul care m-a luat la subraț ca pe un geamantan fără toartă ca să nu pic în freză știa și el asta. M-a abandonat în lumină și-a dispărut rapid, fără să ia cu el mulțumescul pe care i-l pregătisem, care a rămas la noi atunci și pe care îl port cu mine chiar și acum.

 

ilustrație de minunata Andreea Țimpea
ilustrație de minunata Andreea Țimpea

 

Text apărut în sapteseri.ro, unde și continuă.

În SapteSeri

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.