Triptic

1R.

știi, cândva mama mi-a zis cel mai tare lucru din lume.
eram mică și nu știam sa număr.
am început sa vorbesc târziu. sunt singuratică, chiar sunt.
sunt un copil care stă într-o căsuță în copac și scrie, iar tu ești un copil care aleargă pe câmp în jurul soarelui, niciodată în cerc.
tu știi bine diferența dintre ‘încerc’ și ‘în cerc’. tu o știi cel mai bine dintre toți.
în fine. mama mi-a zis atunci că dacă o să învăț să număr,
nu o să mai pot să NU număr niciodată.
deși era contabil, când am intrat la școală, eu nu știam să număr decât până la 10.
și, până acum, m-am raportat la ce faci tu in cifre.
probabil că e la îndemâna tuturor care nu înțeleg ce faci să facă fix asta.
doar că nu contează.
chiar nu contează.
e lupta ta cu tine și deja ai câștigat-o, chiar din punctul ăsta.
pentru că te apropii din ce în ce mai mult de ceea ce ești cu adevărat.
și mulți trăiesc fără să facă asta.
dar tu o faci.
you’re fucking running for you life.
fără nicio cifră, ai întotdeauna șanse să devii poveste.
și pentru mine asta ești.
acum, la 1.55AM,
într-o sâmbătă.
o poveste cu un om care aleargă dupa el însuși, nu o cifră.
nu ești șase.
nu ești trei.
ești primul care
ești
eșt
eș
i
intenția nu contează.
intenția schimbă universul.

—

2A.

Îmi trec gândurile pe lângă cap precum gloanțele.
De cele mai multe ori, mă salvează .. nu știu ce mă salvează. E un amestec de întâmplare naivă cu cap aplecat în laptop cu norocul prostului. Sau al începătorului. Sau ambele, cine dracu știe?
Și azi mi-am dat seama de ceva.
Mă rog, e o concluzie la care tot ajung. Dar parcă înot din ce în ce mai departe în ea. Și știu că în curând o să am curajul de a îmbrățișa malul celălalt.
Un mal care o să mă vadă și mai autentică decât mă vede ziua de azi.
Asta e lupta mea cu mine. Lumea e frumoasă și fără să mă mint eu cu privire la ea. Fără brizbrizuri, în curu’ gol.
Lumea e frumoasă.
Noi suntem ăia mai puțini frumoși, cum zicea Carlin.
Noi, cu încrâncenările noastre.
Luptele noastre mici, în timp ce totul arde.
Goana după primul loc.
Din ultimul se vede cel mai bine tot.
Dorința de a avea.
Am uitat să fiu.
Uit să fiu foarte des.
Să fiu o clipă.
Să respir.
Să mă concentrez.
Să fiu.
Să fiu un punct nemișcat dintr-un cerc.
Oamenii care te vor,
vor fi acolo.
În fața ușii când nu îi vrei.
În fața ta când nu poți să-i vezi.
Lângă tine când par departe.
Dar totul depinde de malul pe care te-au prins.
Fiindcă e posibil să nu vezi că viața te-a adus
pe un mal pe care ai știut de la început că vrei să ajungi
așa cum știi că atunci când vrei pe cineva,
îl vrei de la-nceput sau nu-l mai vrei deloc.

—

3C.

La un moment dat, soră-mea ne-a trimis un pachet din Canada. Asta acum muuuuuulți ani.
Și în pachetul ăla erau haine, whatevs mai pusese ea acolo, dulciuri, bla. Și niște vitamine, după cum a înțeles singurul vorbitor de engleză din casă.
Ăla eram eu. Și engleza mea era o materie pe care mi-o preda Cartoon Network.
Dar na, ‘vitamins’ e suficient de universal încât mama să fi concluzionat din nou că-s vreun geniu.
Spoiler: nu eram.
Și am început noi două să luăm vitaminele alea.
Sănătatea ni s-a îmbunătățit peste noapte.
Eu nu mai aveam atâtea coșuri, mamei i se îmbunătățise somnul. Eu mă concentram la școală, mama la muncă. Super bine.
Ei. Sună soră-mea și ne întreabă de vitamine. Erau pentru o rudă care, în fine, avea nevoie de ele pentru altceva.
Eu totuși mai aveam coșuri și mama totuși nu dormea chiar atâââââât de bine.
Cred că a fost prima oară când am aflat cât de puternică e imaginația. Și ce poate face pentru tine dacă ajungi să crezi în ceva.
Atunci era de bine. Măcar credeam că va fi bine.
Mă întreb în câte rahaturi alegem să credem acum știind că nu credem, de fapt, în ele.
Ce-mi spun?
Îmi spun asta ca să supraviețuiesc?
Îmi spun asta ca să provoc o poveste?
Îmi spun asta pentru că am nevoie să cred într-un bine mai bun?
Și-mi dau seama că nu contează.
Mi-aș spune-o din nou. De un milion de ori.
Pentru că atunci când n-am mai avut nimic, mi-am imaginat cum va fi când voi avea cândva ceva cât de mic.
Și apoi am aflat ce înseamnă să fii recunoscător.
Pentru tot ce e acolo și nu ți-ai imaginat că va fi vreodată.

**
Aici urma să trag niște concluzii.

Dar n-o mai fac.
Descurcați-vă. 🙂


—

Photo by Johnny Brown on Unsplash