Nu m-a învățat nimeni să fac frumos, orice ar însemna această expresie destul de tâmpițică. Dar am simțit mereu nevoia să o fac. Poate că așa am decis eu, copil fiind, să las ceva lumii care a încăput pe mâinile mele. Lumea mea.

Desenam pe linoleum. Nu ca să-l distrug, ci ca să-l fac mai frumos. Pereții mi s-au părut inabordabili, nu am avut treabă cu ei.

Ornam caietele, chiar dacă nu era recomandat. Coperta din spate era ca o peșteră însemnată cu omuleți pricăjiți făcuți din liniuțe.

Încet-încet, am trecut la spații mai ample. Am primit camera mea. Unde făceam frumos, aranjându-mi maimuțoii pe comoda patului, caietele pe birou, iconițele de pe desktop. Eram și încă sunt teribil de dezordonată, dar am ridicat asta la rang de estetică. Există o oarecare muzicalitate în lucrurile vraiște, atât timp cât ele reflectă ce ai și în cap – șșșșșt, să n-aud.

La un moment dat am trecut de la văzut la nevăzut și m-am descoperit pe mine însămi. Am început să fac frumos și aici, de prin liceu. Am citit ce-am prins, de la Arborele lumii la Balzac, am ascultat muzică, de care am putut downloada, de la hip-hop la clasică. Am descoperit că, spre deosebire de spațiul fizic, mie-mi lipsește un perete. Bucurie. M-am extins cât am putut cu spațiul din mine, am înglobat orice cunoștință am prins, ca No-Face al lui Miyazaki.

Ce-ncerc de fapt să zic?

Cred că faci frumos și bine atunci când știi că ceva îți aparține. Caietul tău. Camera ta. Mintea ta. Corpul tău.

Când ceva nu-ți aparține, nu-ți prea vine să investești în acel ceva. Chiriașii îi așteaptă pe proprietari să renoveze, să repare țevi, să mobileze, utileze etc. De ce să te consumi pentru ceva ce nu-i al tău, dacă oricum o să te muți cândva de-acolo?

Și-atunci..

De ce ne purtăm de parcă am sta cu chirie în România?

Cine să aibă grijă de inundația de corupți din politică?

Cine să ne mai zugrăvească pereții aia atât de afumați de la minciunele?

Cine să ne bată pasteluri cu realități în cuie?

 

Nu suntem chiriașii României, ci proprietarii ei. Nu e cel mai bun apartament din lume, chiar nu e. Dar ce frumos intră lumina aia pe geam, mai ales când îl deschid atâtea zeci de mii de oameni.

 

Ilustrație de extratalentata @Ioana Șopov pentru DOR. Conține viitor optimist.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *