Omul s-a trezit de dimineață, s-a spălat pe dinți (pe mâini avea să se spele mai încolo), și-a șters mutra cu un prosop răpciugos, după care și-a făcut o cafea tare, fără zahăr. Caimac în cafea. Adică bani în limbajul cafegiilor. Și-a tras cămașa de sărbătoare pe el, a văzut că mai avea 10 minute la dispoziție și s-a repezit pe ușă. Trebuia să se grăbească, altfel întârzia la protest. Și-a apucat pancartele, a lăsat trei lozinci să i se scurgă din gură și a tulit-o. La metrou i-a sunat telefonul.

 

–      Alo, da.

–       …

–      Cum adică unde la Universitate? Acolo, la piscină.

***
Îmi închipui că așa ar arăta un protestatar de meserie, dacă cineva ar încerca să-i schițeze portretul. Dar de fapt, a fi protestatar e un part-time pe care-l facem cu toții prost. Și personajul de mai sus e la fel de prost. Doar e imaginat de mine.

Iată, totuși, ce nu-mi imaginez. De două zile ies în stradă. Nu știam cum se face, cum se iese în stradă și până acum nu m-am așezat niciodată în mijlocul drumului. Dar oamenii ăia de lângă mine mi-au dat curaj.


 Cu liniuță, de la capăt. De ce mă așez pe mijlocul Elisabetei pentru Roșia Montană?

–      pentru că afacerea asta mi se pare proastă pentru statul român.

–      pentru că cianură – nu sunt cea mai cea ecologistă, nu-mi petrec weekendurile prin păduri culegând peturi de plastic și nici nu o să. Cred că niște băieți deștepți ar putea să-și redirecționeze neuronii către găsirea unei soluții. Poate că ar fi găsit-o până acum dacă nu ar fi pompat cu bănet în toți care au ciripit împotriva proiectului. Mi-e imposibil să cred că nu se poate altcumva și din ce-am citit, da, există metode experimentale și există metode învechite, mai puțin dăunătoare.

–      pentru că locurile alea de muncă sunt o momeală. Mi-ar plăcea să văd toate funcțiile scoase la înaintare. Cu job description cu tot. Procesul este unul foarte tehnologizat. Angajări? Da. 3 ingineri canadieni.

–      pentru că după ziua de duminică, am văzut că televiziunile tac mâlc. Sunt niște televizuini, de fapt. Ies în stradă ca să văd cu ochii mei ce se-ntâmplă. M-am săturat de o realitate filtrată de televiziunea cu același nume și altele la fel.

–      pentru că îmi lipsește exercițiul ăsta, pentru că m-am obișnuit să tac și să-nghit, ca un obedient membru al ciurdei.

 

M-am uitat la cei din jurul meu aseară. Și m-au privit înapoi, vii. Nu ca oamenii din metrou, de dimineață. Nu ca piețarii plictisiți. Eram doar noi, viii cu viii. Stăteam pe jos, bătând din peturi și înroșindu-ne palmele ca să nu ne-nroșim Montana.

Nu o să vorbesc despre speranțe, am mai făcut-o acum câțiva ani și n-a ieșit bine. Știu că-s jocuri în culise pe care un spectator ca mine nu le poate înțelege sau intui. Știu că-s două tabere. Știu și că eu am ales.

Am ieșit și acum nu mai încap la loc. Ca mine mai sunt mulți. Venim din urmă, cu teorie politică, istorie și științe politice în cap. Cu diplome luate pe bune. Venim și nu avem nevoie să ne-aștepte nimeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.