Se întâmplă  și este mai mult decât un simplu ceva. De o săptămână (azi) ieșim în stradă ca să milităm împotriva proiectului de lege Roșia Montană. Vorbesc la plural pentru că majoritatea fețelor de acolo îmi sunt cunoscute. Pe unii îi știu de dinainte, pe alții i-am întâlnit aici. Ne-am ciocnit. Insesizabil, de acum, traiectoriile noastre s-au schimbat cu o miime de milimetru. De ajuns când să-i clintim la rândul nostru pe ceilalți.

Știți ce e cel mai mișto în toată povestea aceasta? Pentru protest, cunoscuții mei își fac timp. Îi aud spunând „–Băi, în seara asta nu pot să stau mult, dar trec măcar câteva ore.” „– Vin, dar stau un pic.” ”– Da, normal că vin azi. Am niște treabă, dar trec pe-aici câteva ore sau minute.”

Vorbim despre asta ca despre o rudă care nu o duce prea bine. O vizităm în fiecare seară, ca să vedem dacă e mai bine. Ieșim în stradă pentru această rudă bolnavă, mătușa noastră, a tuturor. Democrația. De o vârstă cu mine, căci am 23 de ani, democrația noastră nu o duce foarte bine. Noi suntem perfuziile. Injecțiile cu vitamine. Noi suntem ăia care o vizitează-n spitalul Pieței, îi ducem pancarte, roșii pe asfalt, sticle goale cu monede, dezbateri și scenarii posibile. Steaguri, ca să nu uite a cui e. Noi suntem resuscitarea,  scandăm înviorarea, vrem să se dezmorțească mătușa asta leșinată de atâtea abuzuri, de atâtea palme și miștouri.

Știți de ce suntem aici? Pentru că suntem de-aceeași vârstă cu democrația, așa că o privim ca pe un egal.  Nu o privim de sus, nu o privim de jos. O putem bate pe umăr să-i spunem că a luat-o pe o cale greșită, că s-a înhăitat cu cine nu trebuie. O privim în ochi și ea ne privește la rându-i, că doar noi suntem cei pe mâinile cărora va ajunge. Mai bine acum decât mai târziu. Dacă asta mă face hipster, atunci fie.

Ies în stradă și azi împotriva proiectului Roșia Montană.  Nu eram atât de pornită cu o săptămână în urmă, dar au trecut 7 zile în care am citit, m-am informat, am dat cu ochii de legislativ, de rapoarte și statistici.  Ies în stradă pentru că m-am săturat până peste cap de informații trunchiate, regurgitate, de scuze și lamentări. Ies în stradă pentru că atunci când eram un țânc în școala primară, mama m-a privit cu ochii ei infiniți și negri și mi-a zis: “Dacă-mi vii acasă bătută, te bat și eu.” Acum înțeleg ce a vrut să zică. Dacă oamenii pe care i-am ales dau în noi în halul ăsta, ies ca să mă vadă. Ca să le-nvinețesc ideile și să le pălmuiesc idioțenia.  Ies, pentru că nu-mi mai încap în piele de nemulțumire.

PS: Toată facultatea profesorii ne-au zis că presa este un watchdog al democrației. În sens invers, da. Păzește informațiile ca să nu iasă din țarc.  În prima seară de protest mi-am dat seama că tot ce am învățat la școală nu are aplicabilitate. Ies și din cauza asta. Ies pentru că scriu pe twitter, live, cu #rosiamontana.

Rosia Montana

Tagged in:

, , , , , ,