Aparent există foarte mulţi indivizi curioşi să-mi afle trecutul de înamorezată, aşa că pentru a le face viaţa mai uşoară şi mai satisfăcătoare am decis să continuu postul precedent.

Uitasem să vă povestesc de V., iubirea mea între 9 şi 12 ani. După ce m-a ignorat vreo 2 ani, am vrut să-l pup (eu şi sora lui am fost şi suntem în continuare foarte bune prietene). Aşa că într-o zi, pe la prânz, în casa lor a avut loc o desfăşurare majoră de forţe. Stătea la etajul 1. Am urcat scările tiptil şi there he was, frumosul adormit pe canapeaua din bucătărie. Am experimentat în 2 minute tot spectrul coloristic. M-am înverzit, înrozit, albăstrit şi până la urmă, după ce l-a pupat şi sora lui ca să mă convingă că doarme buştean, tot nu am reuşit să intru în bucătăria aia. Mi-era ruşine, aveam genunchii gelatină şi am decis că trebuie să aplic o alta strategie. Aşa că m-am fardat cu tot ce am găsit pe la mama prin portfard. Asta deoarece V., care avea 11 ani, îşi dorea să nu mai fiu atât de copilăroasă. Data viitoare când am ieşit la joacă m-am prezentat în faţa cavalerului cu faţa sorcovită. Nu i-a plăcut, fiindcă eram un fel de mini-Joker mult mai zbanghiu.

Totuşi. iubirea mea pentru V., profundă şi necondiţionată, a fost umbrită de o pasiune inopinată pentru .. Enrique Iglesias. Şi să nu vă prind că îndrăzniţi să fiţi răutăcioşi, fiindcă, în apărarea mea, avem 11 ani. Bine măcar că nu era un puber cântăcios. Am lipit postere cu latino loverul meu pe toţi pereţii din cameră, îi ştiam tot repertoriul, fiecare notă muzicală, fiecare apariţie în reviste gen Bravo, Popcorn etc. Ştiu şi acum că are 1, 96 (?), că e cu o domnişoară rusoaică care bate mingiuţe de tenis şi că a cântat în România când s-a lansat MTV Romania, în 2005.

Şi au fost şi momente mai puţin cretine, dar pe acelea le păstrez pentru mine, că şi-aşa m-am defăimat într-o manieră dubioasă. Şi mi-am dat seama că atunci când eşti mic, panoplia de senzaţii care te încearcă la gândul celui de care-ţi place este mult mai variată şi intensă ca acum. Cumva, era foarte mişto atunci când îţi cerea cineva prietenia şi te-ntâlneai cu el pe holurile liceului – în timpul orelor, când cereai voie la baie. 🙂

One thought on “Mbub, part II

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.