Înainte de a vă apuca să citiţi tre’ să vă avertizez că-n cele ce urmează s-ar putea să vă piară cheful de mâncare. Aşa, ca-ntre noi, aţi fost avertizaţi.

Băi, deci am terminat cu încă un examen, deja mă simt ca o bulimică de dooj de kile după ce a terminat de evacuat prânzul- da, nu săriţi în capul meu, ştiu că bulimia e o chestiune extrem de serioasă. Şi m-am decis să mă plimb niţel, eu cu Eugen Cizek – adecătelea o carte pentru un examen viitor. Şi am luat-o prin Cişmigiu, urmând să iau tramvaiul. După o tacla scurtă cu tanti de la shaormăria care se afla în apropierea staţiei, ca să nu zic că era taman pe staţie, a venit sublimul caşcarabete pe şine, în care m-am urcat mai mult decât bucuroasă.

Şi na, nemâncată, ameţită, zgâlţâită. Căldură mare, că deh, majoritatea geamurilor erau blocate. Ne place să ne simţim în siguranţă şi un geam deschis e o ameninţare la adresa feromonilor stătuţi. Mă, şi cum eram eu în tramvai, inocentă ca o castelană de-abia trezită de o rază diafană de soare, undeva între Ştirbei Vodă şi Piaţa Matache am zărit malacul *sunete de fanfară*. Ăsta fiind un specimen de sex masculin, aflat în dreapta şoferului- într-un BMW X5, evident. Şi nu mi-ar fi atras atenţia dacă nu aş fi observat nesaţul cu care se scobea omul ăsta în nas. Păi bine bă, formidabil specimen de stepă asfaltică, eu îţi înţeleg nevoia fiziologică de a te scobi în orificiile nazale. Bine că nu te scobeai altundeva, vorba aceea. Dar maşina bengoasă în care te te afli are doar geamurile laterale fumurii, nu şi parbrizul. Geniu neînţeles ce eşti. Pe deasupra, stimate concetăţean, nu-i frumos să priveşti la dudui în timp ce întreprinzi demersul acesta uimitor de complex. Căci da, vădea o complexitate uimitoare. Se scobea în nas cu fiecare deget pe rând, de parcă ar fi cântat la un pian cu o singură clapă. Ce dracului ai mă în nas? O cosmogonie muciferică? Un univers intangibil şi criptic? Sau îţi cauţi sufletul pereche acolo? Zici că-şi muta excrescenţele mucilaginoase dintr-o nară în cealaltă, ca să nu se simtă niciun locatar al nării singur şi năpăstuit.

Şi nu, să nu vă aud că sunt masochistă fiindcă mă uit la scobeţii în nas, căci am zărit asta în cele două secunde în care maşina ăstuia s-a aflat lângă geamul tramvaiului. Brusc, timpul s-a încetinit ca în filmele cu multe focuri de armă în care eroul salvează o cuconiţă din faţa puştii. Avea şi ghiuluri pe degete băiatu’. Păi da, pesemne că tre’ să ai valoare şi când te scobeşti în nas. Frumos băiatule, mă faci să cred că ar trebui să colonizăm Luna cât de curând şi să vă lăsăm să vă distraţi în tihnă cu ce părţi anatomice au mai rămas nedescoperite. Ştii că ai şi urechi, nu? Da, exact, alea lipite de cap, care te fac să auzi atâtea sunete frumoase de acordeon.

Gata, de-aici puteţi citi în linişte, că nu mai descriu cu lux de amănunte scârboşeniile urbane.

Am observat că au intrat masculii în călduri dom’le. Cred că se precipită atmosfera vara. În Cişmigiu m-au strigat în felurite moduri nişte pigmei disperaţi. Ar trebui să-i înveţe cineva pe ăştia că sânii sunt într-adevăr nişte părţi ale corpului fascinante, dar că nu se pot detaşa. Aşa, să le facă cineva educaţie în clasa a şasea. Să adauge acolo, pe lângă funcţiile propriu-zise ale lor, un side note cu „Atenţie! Sânii nu sunt detaşabili!”. Ar putea să fie o precizare chiar utilă. Pe viitor prevăd că ar face bine să includă şi un ghid al utlizatorului, cu indicaţii, instrucţiuni de utilizare, garanţie şi repercursiunile pe termen lung. Să ştie şi ăştia mici că nu e bine să vrei să fugi cu sânu’ lu’ tanti. Tanti s-ar putea să-ţi tragă un Cizek peste menghină şi asta nu o să-ţi placă. Bine, nu i-am pocnit, că poate-mi demonstrau că mă-nşel cu privire la plasticitatea perişoarelor mele.

Azi s-au întâmplat şi chestii bune. Noi avem o bibliotecară foarte competentă. Adică ştie ce cărţi are şi ce cărţi nu are, şi, mai mult, dacă vii ca mine, precum un popândău pe autostradă şi nu ştii ce cauţi, eventual nici numele cursului, te mai şi ajută. Nu ţipă la tine, nu-ţi spune că eşti un iresponsabil tâmpit şi inconştient, nu îţi aruncă priviri de-alea de medusă.

Nu, cu un calm demn de invidiat se duce la raft şi te rezolvă. Îmi plac oamenii ăştia care nu te fac să devii o particulă browniană doar fiindcă au ei isoane. Ei, şi uitându-se ea aşa la permisul meu divin de împrumut- în care arăt probabil mai bine decât în toate drăcoveniile astea utile-n legitimare- mi-a zis că o să îmbătrânesc frumos şi că am o făţucă simpatică. Şi am purtat o conversaţie dintr-aceea care-ţi trage jaluzeaua de pe ochi şi îţi face ziua mai bună.

Deci am mai râcâit în perete o linuţă, mai e niţel şi ieşim din carcera sesională. Şi referitor la ea, nu-s enervanţi ăia care copiază cu handsfree-urile? Mamă, le-aş îndesa căştile alea în nasul ăluia de mai devreme. Nu-i înţeleg. Da băi, cu şuşotelile merge, că na, mai mult de 34 de cuvinţele nu prea poţi să sufli când e liniştea aia mormântală în amfiteatru. Dar de ce naiba nu pui mâna să citeşti ceva, să-ţi pompezi chestii în tărtăcuţă în loc să stai să elaborezi strategii de copiat alambicate? Şi-apoi, tre’ să fii tâmpit să crezi că nu se prinde nimeni. Că mdeh, ăştia cu handsfree-ul lor scriu mot-a-mot. Că nu te-a prins e una, că eşti o cutie cu picioare e alta.

Iniţial m-am ofticat. Păi da’ ce papufili, eu trag la jug ca bou’ şi vine Bubico, copiază şi ia mai mult decât mine. Şi-apoi mi-am dat seama că diferenţa dintre mine şi Bubico este una extraordinară. Eu pot să vorbesc coerent, fără să-mi lipesc retina de foaie, în timp de Bubicel îngaimă cuvinte ca un/o retardat/ă. Bubicel a avut mai mult decât mine la BAC, iar eu am fost a zecea pe capitală. Notele mele-s pe bune, ale lui Bubicel îs un handsfree şi-un hapciupalitic la capătul celălalt al firului. Bubico fără handsfree e un maimuţel, eu sunt la fel de mine însămi.

Şi acum că am rămas fără frustrări cotidiene vă urez să vă weekenduiţi la maximum, până devine covorul tavan. Şi ca note to self, ar trebui să se gândească cineva la doze de 330 ml de Absolut. Mi-ar face viaţa mult mai frumoasă. Şi pe-a voastră cred. Şi viaţa lui Merişor. Şi a Sarei, căreia îi dau indicaţii despre ce şi cum să bea.

epicentrul sesiunii, îmi văd viitorul şi are ochi tulburi