Când am întrebat-o de unde vin copiii, mama și-a mișcat buzele a dezaprobare. Aveam 4 ani, dar eram suficient de deșteaptă încât să știu că berzele nu prea își fac simțită prezența în București. Cealaltă variantă era aia cu varza – poate din cauza păpușilor ălora urâte. Dar nu, tătăroaica nu avea de gând să riște să nu mai mănânc niciodată în viața mea varză din cauza unei minciuni rostite când aveam 4 ani. De fapt, mama nu m-a mințit niciodată.